Demisii în masă din USR. Peste 100 de politicieni părăsesc partidul

de: Cătălina Burghelea
27 10. 2022

Este cutremur în Uniunea Salvați România! 100 de membri ai USR Prahova au decis să demisioneze în grup. Politicienii îi acuză pe Cătălin Drulă și pe liderii naționali ai formațiunii că au pus o conducere obedientă la Prahova și au trecut peste voința membrilor organizației, motiv pentru care părăsesc partidul.

Demisii în grup din USR

Deputatul Mihai Poliţeanu a transmis, joi, că, împreună cu peste 100 de membri ai USR Prahova, demisionează din partid, acuzând că filiala judeţeană a fost pusă „în subordinea PNL Prahova şi a baronului Iulian Dumitrescu”. Acesta a explicat faptul că 103 semnatari ai unei scrisori deschise, între care se numără şi el, au decis să plece din Uniunea Salvați România.

„Noi, cei peste 100 de semnatari ai acestei scrisori deschise, membri ai USR Prahova, am decis astăzi să ne dăm împreună demisia din USR, având în vedere acapararea filialei de către un grup de oportuniști care, cu sprijinul activ al conducerii naționale a USR, au decis să pună filiala în subordinea PNL Prahova și a baronului Iulian Dumitrescu. Mulți alți colegi își vor da demisia individual sau se vor retrage definitiv din activitatea filialei.

Majoritatea din Biroul Național al USR și președintele Drulă au ales, fie din cinism politic, fie din lipsă de viziune, să pună pe primul loc promovarea unor indivizi obedienți echipei majoritare din Biroul Național al USR, dar și PNL-ului, în detrimentul democrației interne, valorilor și intereselor legitime ale USR în Prahova, dar și al votanților noștri”, a relatat Poliţeanu.

Motivele invocate de semnatari

În postarea deputatului demisionar sunt menţionate mai multe „puncte culminante” care i-au convins pe semnatari să facă acest pas în grup. De pildă, demiterea viceprimarului USR de la Ploieşti, Magdalena Trofin, cu sprijinul a trei consilieri municipali USR, care au acţionat fără consultarea filialei sau a membrilor acestuia, „dar cu protecţia conducerii naţionale (care a anulat decizia filialei judeţene de excludere din partid a celor 3)”.

Un alt motiv este atitudinea de „obedienţă şi subordonare totale” faţă de Iulian Dumitrescu, Roberta Anastase şi PNL Prahova, promovată de echipa locală loială echipei Drulă/Barna/Botoş. Mihai Poliţeanu face referire la falsificarea semnăturilor pe zeci de dosare de adeziune în cazul unor potenţial membri ai partidului, dar şi la tentativa de a aduce alţi zeci de membri în USR cu ajutorul direct al PNL, cu scopul explicit de câştigare a puterii politice interne în favoarea echipei Barna/Drulă/Botoş.